Omologarea vehiculelor: procesul și reglementările din Uniunea Europeană

Află despre procesul de omologare a vehiculelor în UE, inclusiv reglementări precum Euro 7, testele de siguranță și certificatul de conformitate (COC).

Omologarea este un termen rar auzit în afara cercurilor de inginerie și reglementare, dar în cele din urmă determină dacă o mașină nouă ajunge vreodată pe piață. Este un proces obligatoriu fără de care producția pur și simplu nu poate începe. Ultimul pas este emiterea unui certificat de omologare de tip vehicul – o confirmare oficială că vehiculul respectă toate cerințele legislative aplicabile.

În Uniunea Europeană, acest cadru este reglementat de Regulamentul (UE) 2018/858, aplicabil din 1 septembrie 2020 și înlocuind Directiva 2007/46/CE. Conform acestui regulament, sistemul de omologare de tip vehicul integral (WVTA) permite ca un vehicul omologat într-un stat membru UE să fie comercializat în întreaga Uniune.

Călătoria către acel certificat începe, totuși, mult mai devreme. Procesul urmează o structură piramidală. Componentele individuale – cum ar fi geamurile, centurile de siguranță, farurile și anvelopele – trebuie mai întâi să primească aprobarea de la furnizorii respectivi. Abia atunci producătorul de vehicule poate trece la verificarea la nivel de sistem. Testele sunt efectuate în cooperare cu serviciile tehnice desemnate autorizate de autoritățile naționale de omologare. În Germania, de exemplu, Autoritatea Federală pentru Transporturi Rutiere (KBA) supraveghează astfel de desemnări, cu organizații precum TÜV SÜD care acționează ca servicii tehnice.

Cadrul reglementar este extins. Pentru vehiculele cu motor cu combustie, Regulamentul (CE) nr. 715/2007 (Euro 5/6) și Regulamentul Comisiei (UE) 2017/1151 definesc limitele de emisii și procedurile de testare, inclusiv elementele WLTP. În 2024, UE a adoptat Regulamentul (UE) 2024/1257, denumit în mod obișnuit Euro 7, introducând standarde actualizate de emisii și cerințe de durabilitate pentru baterii.

Cerințele de siguranță sunt tratate separat sub Regulamentul (UE) 2019/2144, cunoscut sub numele de Regulamentul general privind siguranța. Acest cadru stabilește standarde obligatorii pentru sistemele de siguranță active și pasive și include dispoziții care acoperă tehnologii precum înregistratorul de date eveniment.

Testele de impact sunt efectuate în conformitate cu reglementările UNECE. Cerințele pentru impactul frontal sunt stabilite în Regulamentul ONU nr. 94, impactul lateral în Regulamentul nr. 95, iar protecția pietonilor în Regulamentul nr. 127. Aceste texte legale definesc în detaliu procedurile de testare și criteriile de performanță.

Vehiculele electrice sunt supuse unor reguli suplimentare. Regulamentul ONU nr. 100 (Rev.3) stabilește cerințe de siguranță pentru sistemele de propulsie electrică și pentru sistemele de stocare a energiei electrice reîncărcabile (REESS), abordând robustețea bateriilor și protecția împotriva hazardelor electrice.

Odată acordată aprobarea, fiecare vehicul individual este însoțit de un certificat de conformitate (COC). Acest document conține date tehnice cheie, inclusiv numărul de șasiu (VIN), valorile de emisii, specificațiile anvelopelor și alte informații necesare pentru prima înmatriculare.

Munca nu se încheie odată cu începerea producției. Legislația europeană oferă mecanisme pentru extinderea sau actualizarea omologării de tip atunci când sunt introduse modificări tehnice. Dacă modificările afectează parametrii relevanți pentru conformitate, documentația și testele relevante trebuie actualizate în consecință.

De asemenea, merită menționat că modelul european diferă de alte piețe. În Statele Unite, producătorii operează sub un sistem de autocertificare în ceea ce privește Standardele Federale de Siguranță pentru Vehicule cu Motor, în timp ce autoritățile efectuează supraveghere și aplicare. Australia aplică propriile Reguli de Proiectare Australiane (ADR), definind cerințele naționale de siguranță și emisii.

Omologarea este, așadar, mult mai mult decât birocrație. Este un sistem stratificat care combină validarea inginerească, conformitatea legală și evaluarea tehnică independentă – un cadru care continuă să evolueze pe măsură ce așteptările de mediu și siguranță devin mai stricte.