Studiu UIST 2025: ecranele tactile din mașini afectează condusul când atenția e împărțită

Studiu UIST 2025 arată, cu măsurători, cum interacțiunea cu ecranele tactile degradează menținerea benzii și performanța șoferilor sub încărcare cognitivă.

Un nou studiu prezentat la ACM UIST 2025 oferă o privire cantitativă, cu măsurători precise, asupra felului în care ecranele tactile din mașină îi afectează pe șoferi când atenția este împărțită. Cercetătorii au urmărit ce se întâmplă atunci când condusul, interacțiunea cu touchscreen-ul și încărcarea cognitivă se suprapun, bazându-se pe experimente controlate, nu pe presupuneri.

Experimentul a avut loc într-un simulator de condus urban realist. Participanții au condus în timp ce efectuau o sarcină standardizată de indicare pe touchscreen, bazată pe legea lui Fitts și, simultan, rezolvau sarcini auditive de memorie N-back cu niveluri diferite de dificultate. Pe tot parcursul sesiunilor au fost monitorizate mișcările ochilor, traiectoria mâinii, dilatarea pupilei, activitatea electrodermală și mai mulți indicatori ai performanței la volan.

Rezultatele conturează un tipar clar de interferență reciprocă. Odată introdusă interacțiunea cu ecranul în timpul condusului, menținerea benzii s-a deteriorat, deviația laterală crescând cu aproximativ 42 la sută. Performanța pe touchscreen a avut de suferit și mai mult: viteza și acuratețea la indicare au scăzut cu peste 58 la sută față de situațiile în care nu se conducea.

O încărcare cognitivă mai mare a amplificat aceste efecte. Sub sarcini de memorie mai solicitante, timpul de mișcare pentru indicare a crescut cu circa 20 la sută, iar debitul de interacțiune pe touchscreen a scăzut cu aproximativ 17 la sută. În același timp, șoferii au scurtat privirile în afara drumului, reducând durata fiecărei priviri către ecran cu aproape 26 la sută. Deși privirile mai scurte pot părea o alegere mai sigură, ele au coincis cu o interacțiune mai lentă și mai puțin eficientă—o combinație care, în trafic, rareori ajută.

Una dintre cele mai surprinzătoare constatări a fost un tipar comportamental recurent pe care autorii îl numesc „hand-before-eye”. În numeroase cazuri, șoferii inițiau mișcarea mâinii spre ecran înainte de a-și muta privirea de pe drum. Fenomenul devenea mai frecvent odată cu creșterea încărcării cognitive, semn că șoferii se bazează pe anticipație și memorie motorie când resursele vizuale sunt limitate. În viața de zi cu zi, acest reflex poate crea impresia că totul e sub control, deși precizia are de suferit.

Studiul a arătat și că simpla mărire a țintelor de pe ecran nu aduce îmbunătățiri semnificative. Îngustarea de performanță nu ține de abilitatea mâinii de a atinge cu precizie, ci de efortul vizual necesar pentru a localiza elementele interfeței atunci când atenția este împărțită. Cu alte cuvinte, iconițele uriașe nu rezolvă problema de fond.

Pornind de la aceste observații, autorii susțin că strategiile actuale pentru interfețele din vehicul ar merita regândite. Chiar dacă ecranele tactile nu vor dispărea, datele indică fluxuri de interacțiune mai simple și comenzi care cer mai puțină atenție vizuală pentru funcțiile folosite frecvent. Pe termen lung, astfel de rezultate pot ghida dezvoltarea unor interfețe care se adaptează stării cognitive a șoferului și echilibrează mai bine ușurința în utilizare cu siguranța—o direcție mai puțin spectaculoasă la prima vedere, dar mult mai prietenoasă în utilizarea zilnică.