Istoria hibridelor auto: de la experimentele timpurii la Toyota Prius

Istoria vehiculelor hibride, de la Lohner-Porsche și Owen Magnetic la Toyota Prius. Află cum a evoluat tehnologia și de ce Prius a schimbat industria auto.

Istoria vehiculelor hibride a început cu mult înainte ca numele Prius să devină sinonim cu transportul prietenos cu mediul. În răspăr cu percepția generală, ideea de a combina un motor pe benzină cu o propulsie electrică nu s-a născut la sfârșitul secolului XX, ci chiar în zorii automobilului — ca răspuns la provocări tehnice cât se poate de concrete.

Hibridul ca soluție necesară la începutul secolului XX

La cumpăna dintre secolele XIX și XX, inginerii experimentau în paralel cu mașini cu abur, pe benzină și electrice. Automobilele electrice existau deja, însă punctul lor slab era evident: bateriile cedau des, aveau capacitate redusă și nu permiteau deplasări lungi. În acest context, Ferdinand Porsche a venit cu o soluție care astăzi ar fi numită fără ezitare hibrid.

Lohner-Porsche Semper Vivus, urmat de mai evoluatul Lohner-Porsche Mixte, combina un motor cu ardere internă cu o transmisie electrică. Motorul pe benzină nu antrena direct roțile, ci funcționa ca generator, alimentând motoare montate în butucii roților. Potrivit lui Porsche, acest sistem a stat la baza unor vehicule produse în serie începând din 1901, cu aproximativ 300 de mașini construite în această configurație. Pentru acea epocă, nu mai vorbim de un exercițiu de laborator, ci de o încercare reală de a aplica la scară semnificativă o tehnologie nouă.

Experimentele americane: hibridul ca soluție de compromis

Următorul val notabil de vehicule hibride a apărut în Statele Unite în anii 1910. Woods Dual Power a fost încercarea companiei Woods Motor Vehicle de a rămâne relevantă pe piață combinând propulsia electrică și cea pe benzină. Mașina putea rula electric la viteze mici și apela la motorul pe benzină atunci când era nevoie. În pofida ambiției tehnice și a unor soluții care amintesc de hibridele moderne, proiectul nu a reușit comercial: atât modelul, cât și compania au dispărut până în 1918.

În același timp exista un proiect și mai ambițios — Owen Magnetic. Produs între 1915 și 1922, acest automobil de lux folosea o transmisie electromagnetică fără legătură mecanică între motor și roți. Sistemul reprezenta, în esență, un exemplu timpuriu de hibrid în serie cu funcționare automată. Complexitatea și costul ridicat au limitat însă mașina la o nișă, fiind produse mai puțin de o mie de unități.

Pauza lungă și revenirea interesului

După anii 1920, interesul pentru hibride s-a estompat. Perfecționarea motoarelor pe benzină și scăderea prețului combustibilului au făcut ca sistemele hibride complexe să pară necompetitive. Ideea a reapărut abia în a doua jumătate a secolului XX, mai ales sub forma unor proiecte de cercetare și prototipuri.

În 1969, General Motors a prezentat Stir-Lec I, un hibrid experimental în care un motor electric era alimentat de baterii, iar un compact motor Stirling le încărca în mers. Proiectul nu a ajuns în producție, dar a servit drept platformă de testare utilă pentru ingineri.

În anii 1980, constructorii europeni au revenit la tema hibridului. Volkswagen a prezentat în 1983 primul concept Golf hibrid, urmat în 1987 de o variantă mai avansată care combina un motor diesel cu unul electric. În aceeași perioadă, Audi a introdus Audi duo, un prototip tehnologic bazat pe Audi 100 Avant, cu un motor pe benzină pe puntea față și unul electric pe spate. Nu erau gândite pentru mari serii, dar transmiteau limpede că tehnologia hibridă redevenise promițătoare.

De ce Prius a schimbat totul

Când Toyota a prezentat conceptul Prius la Salonul Auto de la Tokyo în 1995, tehnologia hibridă avea deja aproape un secol de istorie. Diferența a fost că Toyota a reușit ceea ce predecesorii nu atinseseră: a rafinat un ansamblu complex într-un automobil de serie fiabil și relativ accesibil.

În 1997, Prius a devenit primul autoturism hibrid produs în masă la nivel mondial. Spre deosebire de hibridele anterioare, adesea niște compromisuri inginerești sau platforme experimentale, Prius a fost conceput de la început ca vehicul de producție. Această distincție — nu inventarea tehnologiei, ci integrarea ei într-un proces industrial de mari dimensiuni — a făcut diferența.

Privind înapoi — și înainte

Istoria vehiculelor hibride arată limpede că Prius nu a fost începutul, ci încununarea unui drum lung. De la Semper Vivus al lui Ferdinand Porsche la experimentele americane și europene ale secolului XX, ideea hibridă a revenit periodic, cu motivații diferite, dar cu același scop: să facă automobilul mai versatil.

Astăzi, pe fondul electrificării și al tranziției către noi surse de energie, primele hibride nu mai par curiozități, ci precursorii firești ai soluțiilor actuale. Probabil că, peste câteva decenii, tehnologiile de azi vor fi privite în același fel — ca încă o etapă importantă într-o istorie a automobilului lungă și nicidecum liniară.