Supercaruri și hipercaruri: de ce lipsesc stelele Euro NCAP și cum se demonstrează siguranța

Cum se testează siguranța la supercaruri și hipercaruri: auto-certificare în SUA, ratinguri Euro NCAP/IIHS voluntare și metode avansate Koenigsegg, Rimac.

Subiectul testelor de impact în segmentul supercarurilor și hipercarurilor stârnește inevitabil întrebări. Se verifică mașinile de milioane de dolari la fel ca modelele de volum și, dacă nu, de ce rezultatele ajung atât de rar în spațiul public? În spatele acestei opacități aparente nu se află un refuz al siguranței, ci o altă logică prin care ea este demonstrată.

Înainte de toate, nu există un test de impact obligatoriu universal în sensul obișnuit. În Statele Unite, sistemul se bazează pe auto-certificare: constructorii își declară singuri conformitatea cu standardele federale de siguranță, iar autoritatea NHTSA nu aprobă vehiculele înainte de vânzare. Supravegherea are loc după lansare, prin testări punctuale, investigații și rechemări. În paralel, programul guvernamental NCAP publică ratinguri pe cinci stele, însă participarea nu este obligatorie.

O perspectivă independentă vine de la IIHS, un institut finanțat de industria asigurărilor. Testele și evaluările sale sunt gândite în primul rând pentru a reduce riscul pentru asiguratori. Chiar și așa, producătorii — mai ales cei de nișă sau cu volume mici — nu sunt obligați să participe.

Europa este și mai explicită. Euro NCAP precizează clar că programul său este voluntar. Toate costurile de testare, evaluare și publicare sunt suportate de partea care nominalizează vehiculul. În unele cazuri, costurile se împart, dar principiul rămâne același: lipsa unui rating indică neparticiparea, nu absența validării inginerești.

Aici intră în cadru realitatea supercarurilor și hipercarurilor. Pentru producători care lucrează cu volume extrem de mici, distrugerea chiar și a unei singure mașini înseamnă o pierdere economică serioasă. De aceea, mulți mizează pe o abordare în straturi: simulări computerizate extinse, urmate de teste pe materiale și componente, iar abia apoi probe fizice ale vehiculului complet. Rimac a descris public acest proces, subliniind nevoia de a corela modelele virtuale cu solicitările fizice din lumea reală. O progresie firească atunci când fiecare exemplar contează.

Unii merg și mai departe. Koenigsegg a explicat deschis că modelele tradiționale de testare la impact nu se potrivesc întotdeauna producțiilor ultra-limitate. Compania pune accent pe calcule inginerești și metodologii de test care permit supunerea aceluiași vehicul la încărcări repetate, reducând nevoia de a distruge complet mai multe mașini. Modelele Koenigsegg nu afișează ratinguri publicate Euro NCAP sau NHTSA NCAP, o consecință directă a caracterului voluntar al acestor programe. O abordare pragmatică în contextul dat.

Ferrari, Lamborghini și McLaren operează la altă scară, dar logica de bază rămâne similară. Mașinile lor trebuie să respecte cerințele de siguranță din toate piețele unde sunt vândute, inclusiv sistemul american de auto-certificare. Cu toate acestea, majoritatea modelelor de șosea ale acestor mărci nu au ratinguri Euro NCAP publicate. Pentru constructorii concentrați pe performanță și serii limitate, participarea la sistemele de stele nu este un element central de comunicare a mărcii. Iar pentru publicul lor, fișele tehnice cântăresc adesea mai mult decât un scor introdus într-un tabel.

Nu există o listă verificată a producătorilor despre care să se poată spune că nu fac deloc teste de impact. Ceea ce poate fi afirmat cu certitudine este că unele mărci nu își publică rezultatele în cadrul programelor independente de rating. Această distincție contează: absența stelelor în spațiul public nu dovedește absența testării.

Pe măsură ce așteptările privind transparența cresc, iar asigurătorii și autoritățile de reglementare își întăresc influența, chiar și segmentul ultra-scump va fi, probabil, privit mai atent. Totuși, dacă practica actuală oferă vreun indiciu, modul în care este demonstrată siguranța va rămâne fundamental diferit de cel din piața de masă. Diferența ține mai mult de metodă decât de intenție.