Citroën DS: suspensia hidropneumatică și farurile care au schimbat jocul

Descoperă de ce Citroën DS a devenit o „zeiță” a drumului: suspensie hidropneumatică, frâne cu disc inboard, faruri direcționale și design emblematic.

Citroën DS e greu de numit pur și simplu o mașină. Din clipa în care a apărut, a părut că joacă într-o ligă separată. Chiar și numele a intrat în legendă: în franceză, „DS” se aude ca déesse, adică „zeiță”. Nu era un slogan de marketing, ci felul în care diferența radicală se făcea simțită pentru cei care au întâlnit-o prima dată.

Când DS a debutat la Salonul Auto de la Paris din octombrie 1955, reacția a fost instantanee și fără precedent. Aproximativ 12.000 de comenzi s-au strâns chiar din prima zi, o cifră nemaivăzută atunci. Entuziasmul nu venea doar din liniile futuriste, ci și din tehnologia ascunsă sub caroserie. Chiar și astăzi, un asemenea început pare ireal.

La baza DS se afla suspensia hidropneumatică, dezvoltată de inginerul Paul Magès. În locul arcurilor convenționale, sistemul folosea lichid hidraulic sub presiune și gaz, permițând mașinii să mențină o gardă la sol constantă indiferent de încărcare. Fie că era aproape goală sau plină de pasageri, DS se comporta la fel pe șosea. Șoferul putea chiar selecta manual diferite înălțimi ale caroseriei, o funcție care, la mijlocul anilor ’50, părea desprinsă din viitor.

Același mod de a gândi instalațiile hidraulice a fost extins în tot vehiculul. DS era echipat cu frâne cu disc pe față montate inboard, o soluție neobișnuită și tehnic pretențioasă, care reducea masa nesuspendată. Modelul este considerat pe larg primul automobil de mare serie în care frânele cu disc au fost aplicate cu adevărat pe scară largă, nu ca un experiment limitat.

Transmisia urma aceeași logică neconvențională. Citroën oferea o cutie semi-automată fără pedală de ambreiaj. Schimbările de treaptă erau gestionate hidraulic, cu decuplarea și recuplarea automată a ambreiajului. La volan, rezultatul era o experiență surprinzător de lină și relaxată, mai ales în oraș.

După restilizarea din 1967, DS a adus o altă inovație care avea să devină ulterior obișnuită: farurile direcționale. Farurile interioare urmau mecanic mișcarea volanului, luminând drumul prin viraj înainte ca mașina să intre complet. Azi ideea pare firească, însă la sfârșitul anilor ’60 era un exemplu rar de inginerie orientată clar spre siguranță.

Chiar și la nivel de materiale, DS rupea canoanele. Un acoperiș din fibră de sticlă ajuta la reducerea greutății și cobora centrul de greutate, contribuind la stabilitate. Privite împreună, aceste alegeri dădeau senzația unui ansamblu gândit cap-coadă, nu a unei colecții de trucuri tehnice disparate.

Impactul cultural al Citroën DS a depășit în timp lumea auto. Modelul a intrat în colecția Muzeului de Artă Modernă din New York, unde este prezentat ca un obiect la granița dintre design industrial și inginerie. În acest context, DS nu e tratat ca simplu mijloc de transport, ci ca un artefact definitoriu pentru epoca sa.

Mașina ocupă și un loc aparte în istoria politică. La 22 august 1962, în timpul unui atentat la Petit-Clamart, Citroën-ul DS în care se afla președintele francez Charles de Gaulle a reușit să scape în ciuda anvelopelor avariate. Președintele a ieșit nevătămat, iar episodul a consolidat reputația DS-ului de a rămâne controlabil în condiții extreme.

Astăzi, Citroën DS este adesea descris drept un automobil care a schimbat așteptările legate de confort, siguranță și ambiție tehnică. Multe idei inaugurate pe DS au devenit între timp standarde ale industriei. Iar această moștenire arată că modelul nu a reușit doar în epoca lui, ci a mers cu un pas înaintea ei.